Capitalism (sau) feudal?

Acum o luna, imi sarise in ochi titlul provocator al unui articol publicat in numarul 350, din 28 octombrie – 3 noiembrie 2010, al ziarului “Dilema veche”. El suna cam asa : “Marx si Weber s-au inselat: nu exista o singura destinatie". Autoarea - Victoria Stoiciu – se numara printre putinii, care au reusit sa rupa cordonul ombilical cu teoria economica ortodoxa si sa abordeze chestiunea economica altfel.

Pana acum, majoritatea economistilor cu notorietate din Europa de Est, dar si "expertii", formati dupa dictionarul lui Nita Dobrota, isi construiau (si continua sa o mai faca) analizele si propunerile de politici publice in jurul unor postulate irealiste, pe care teoria economica neo-clasica le-a corcolit de la moartea keynesianism-ului. Operatiunea era simpla. Oricum, sa nu credeti ca oricine putea sa o faca. In primul rand, trebuia sa poti manipula cu acele operatii matematice, pe care, de multe ori, nici ei, specialistii, nu le intelegeau. In al doilea rand, trebuia sa fi citit o mare parte din lucrarile alea care, de pe la 1950 pana pe la inceputul anilor 1990, au fost recompensate cu prestigiosul premiu al Academiei Regale de Stiinte din Suedia. In al treilea rand, trebuia sa cunosti foarte bine modelul economic, dezvoltat de Statele Unite ale Americii. Acesta din urma reprezenta modelul de referinta sau, altfel spus, Dumnezeul capitalismului. Aici, o paranteza se impune. Joseph E. Stiglitz, in lucrarea Quand le capitalisme perd la tête, afirma ca, defapt, modelul real de capitalism american a fost departe de a fi exportat. Dupa Stiglitz, guvernul american, actionand prin intermediul Fondului Monetar International si a Bancii Mondiale, a "exportat" niste (drôle de) principii economice – reunite in asa-zisul Consens de la Washington – pe care el insusi (adica, guvernul american) a refuzat sa le puna la bataie in propria sa economie. O ipoteza similara, dar formulata intr-un sens mai larg, exista si la Naomi Klein in La stratégie du choc. Inchid paranteza.

Dupa ce erau parcurse aceste etape, se apucau economistii nostri de treaba. Inainte spre construirea (de data aceasta) a capitalismului !

Asa se face ca factorii locali au fost totalmente ocultati in aceste analize. Or, acesti factori nu erau si eliminati din realitatea in care ne-a azvarlit cu violenta transformarea post-comunista. Prin urmare, influenta lor se facea, mai devreme, sau mai tarziu, resimtita. Ca sa va dau un singur exemplu, haideti sa vedem ce se intampla cu regimul de pensii pe care ni l-a "vandut" Banca Mondiala, noua si intregului mapamond, in criza sistemica.

De la 1999 incoace, Moldova are un regim dual de pensii. Pe de o parte, finantarea sistemului de pensii se face prin metoda repartizarii iar, pe de alta parte, prin metoda capitalizarii. Prima e fondata pe solidaritatea intergenerationala. Deci, activii de azi cotizeaza, finantand pensiile de azi. Toata afacerea asta e bazata pe speranta ca activii de maine vor face la fel pentru cei care astazi cotizeaza. Cea de a doua, insa, e bazata pe principiul "chacun pour sa gueule". Altfel spus, activii de azi, sa fie buni si sa se gandeasca la pensia lor de maine. Pentru aceasta, sa fie si mai buni si sa-si deschida un cont de economii, la care vor umbla atunci, cand vor avea nevoie de carja. Dar, pana atunci, fondul privat sau public de pensii, care gestioneaza acest cont, face si el ce vrea si ce poate cu acesti bani. Daca vrea sa faca speculatii la bursa, o face. Daca vrea sa-i bage in comert, o face. Asa ca, daca intr-o buna zi, sau mai bine spus, intr-o sumbra zi, esecul acestor afaceri bate la usa, cetateanul nostru, harnic si strangator, isi pierde pensia si ramaine doar cu carja.

Peisajul e apocaliptic ! Anume din aceste motive, Banca Mondiala, s-a gandit ea ca, daca combina ambele metode de finantare a pensiilor, va obtine un rezultat garantat. Numai ca, are si Moldova o istorie, chiar daca intortocheata si cu multe rupturi. Cine mai are incredere in casele de economii, dupa ce sute de mii de indivizi si-au pierdut, pe la inceputul anilor 1990, economiile de o viata ? Sau, si mai al dracului, cine isi permite sa faca economii, in conditiile in care, salariul mediu pe economie abia de reuseste sa acopere cosul minim de consum ? Exclud, intentionat din calcul fenomenul migratiei, caci la momentul la care acest regim a fost importat, efectele economice ale migratiei nu se manifestau asa, cum au inceput sa se manifeste de prin 2004, incoace.

Asa deci, suntem in situatia in care, importam institutii economico-sociale, fara sa analizam terenul de care vor fi lipite aceste institutii. Clasica dilema : Forme fara fond !

Totul se face in scopuri „nobile”. „Trebuie sa atingem [nu stiu daca, cu degetul mic sau cu mana] capitalismul!” Dar, ce e capitalismul si exista oare un singur model de capitalism ?

Cei din Vest au produs deja kilometri intregi de analize la acest subiect. De pe la 1980 incoace, mai multe curente heterodoxe, in economie, au renuntat la ideea conform careia capitalismul (liberal, de tip american) ar fi un sistem economic universal valabil. Capitalismul, de exemplu in viziunea institutionalistilor, reprezinta o familie sistemica (a se vedea opus magnum-ul lui Janos Kornai, Le système socialiste: l’économie politique du communisme), bazata pe doua elemente principale: schimbul des bunuri si servicii si salariatul. Diversi autori arata ca, fiecare economie nationala are propria sa traiectorie de devoltare. Aceasta din urma depinde de o hierarhie institutionala proprie care duce la configurarea diferitor forme de capitalism (de exemplu, unul centrat pe importanta institutiilor financiare, altul, pe importanta statului in economie, etc.). In acest sens, lucrarea lui Bruno Amable, Les cinq capitalismes, este cat se poate de explicita.

Dar, sa ma intorc la articolul din Dilema. Am primit o imensa placere sa vad ca, step by step, in Europa Orientala, mai exact in Romania, lucrurile incep sa fie privite prin alti ochelari. Totusi, nu cu totul diferiti. In fond, ceea ce diferentiaza demersul autoarei din Dilema de cel dominant, cu care ne-am obisnuit, sunt ingredientele analitice. La sfarsitul lecturii, am ramas oarecum dezamagita sa constat ca Dumnezeul capitalismului nu a disparut. Adica (ca sa ma intelegi corect), in visiunea autoarei, modelul de capitalism (de cumetrenie) pe care l-a obtinut Romania post-comunista, dar si Moldova republica, zic eu, e unul uracios si handicapat, tocmai pentru ca nu corespunde aluia venit de la Dumnezeu. O fi el uracios, dar poate din alte motive...

De unde, concluzia autoarei (care-si fondeaza argumentul, pornind de la tezele lui Eyal et alii, pe care cei curiosi le vor gasi, chiar in introducerea la Capitalism without capitalists) ca modelul de capitalism dezvoltat in Europa post-comunista, ar fi unul feudal, caci "logica institutionala este subminata de logica relationala". Asadar, capitalul social – in forma in care Pierre Bourdieu il defineste, iar Eyal et alii, il adopta - este un rau, care ne impiedica sa avansam spre un model propriu timpurilor noastre, aruncandu-ne, dincolo de tot ce e, numai nu capitalism. Daca inteleg eu bine, schimbam instrumentele analitice, dar nu si modul de gandire. Tot spre acelasi Dumnezeu ne orientam si suntem suparati ca nu reusim sa-l atingem (cu degetul).

Tot acest rau e din cauza ca, spune autoarea, capitalul social ar fi “o trasatura specifica feudalismului”. Or, Pierre Bourdieu, definindu-l ca pe o resursa relationala, arata importanta capitalului social in configurarea societatii franceze, din secolul XX si, prin urmare, in traiectoria de dezvoltare a capitalismului de tip francez (a se vedea lucrarea lui Bourdieu, Les structures sociales de l’économie). Asa stand lucrurile, nicaieri, in textele sociologului francez, nu vom gasi aluzii despre dezvoltarea unui model capitalist francez, de tip feudal. Capitalul economic, cultural, simbolic pot fi considerate drept forme de capital social. Deci, banii, o forma de capital economic, pot contribui la formarea unor grupuri, sau clanuri (daca vreti), care se disting de restul societatii printr-un statut social pe care posesia acestui tip de capital il procura. Asadar, distinctia, foarte explicita, pe care autoarea o face, intre importanta banilor si a capitalului social in capitalismul romanesc, mi se pare eronata. E adevarat ca (virgula) capitalul social poate fi convertit in capital economic, dar relatia nu este unilaterala, in timp. La fel de bine si posesia unui capital economic important poate face obiectul conversiei in “pile”.

Capitalului social – expresie care ilustreaza relatia dintre evolutia configuratiei institutionale a unei economii si actiunea sociala - nu reprezinta, cred eu, o fatalitate in modelele de capitalism care se dezvolta, fie in Romania, fie in Rusia (a se vedea la acest capitol, Aliona Ledeneva, Russia's Economy of Favors: Blat, Networking and Informal Exchange), sau oriunde, in spatiul post-comunist. Importanta capitalului social intr-o economie poate sa se traduca prin dezvoltarea unui capitalism de cumetrenie (in sens negativ), dar sa nu uitam si de celalt pol al fenomenului, unde capitalul social vine sa se substituie institutiilor economice, inclusiv a statului, ale caror legitimitate este fragilizata.

Iata de ce, cred eu ca, ideea despre capitalism feudal, dezvoltata de Eyal et alii, si preluata cruda cruduta, de catre autoare, fara ai adauga macar un condiment local (asa pentru aroma), ar trebui revizuita. Fara a cauta sa ajungem un fel de SUA junior.

suntem fictiune

Alegerile din 28 noiembrie 2010 vor marca, cel mai probabil, istoria prostiei noastre. Pseudo-statul, care se pretinde opera lui Stefan cel Mare, a dat-o in bara rau. Dar si mai rau si-au luat bobarnace in cap, (pseudo)cetatenii pseudo-statului pseudo-urmas al lui Stefan-cel-Mare-Ilici-sovetskii. 

Ca tot omul constiincios, am mers si eu sa-mi fac datoria de (pseudo)cetatean. Acum, hai serios, ca nici eu nu mai stiu de a cui sunt. Stiu doar ca sunt a mamei si a lui tata, in rest... sanatate!

Iti spun cu toata sinceritatea, iubite cititor, ca alegerile acestea nu ma animau in nici un fel. Pana in ziua fatidica, sau mai bine zis, pana in momentul fatidic, cand printr-un concurs de circumstante (unele constiente, altele mai putin constiente) m-am pomenit intr-o coada imensa de vreo mie de indivizi, toti (pseudo)cetateni cumsecade, care decisesera sa-si ia soarta in maini, odata si pentru totdeauna.

Dar, noua-veche dilema urma sa se manifeste: socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de la targ! La targ bagi mâna mai adanc in buzunar.

Asa s-a intamplat si in ziua Z, cand eu si cealalta mie de (pseudo)cetateni ne-am pomenit cu totii prinsi intr-o capcana sistemica. Resursele mobilizate pentru organizarea acestor alegeri au fost la originea inflatiei de care se bucura disperarea noastra. Pe masura ce noi inaintam in noapte, temperatura de afara se scufunda undeva departe sub 0 C° de parca tinea neaparat sa ajunga, ca o nebuna, la 0 K° (a se citi Kelvin), iar buletinele de vot se epuizau.

Pe la ora 17.00 din ziua Z, observ ca apele incep sa se miste. O culoare purpuriu-versuie-gretoasa incepe sa tulbure apa, eliminindu-ne, in felul asta, orice reper. 

S-au terminat buletinele de vot!

Cum e posibil? Este! Asa cum auziti, sau cum va inchipuiti! Ce? Nu va inchipuiti? Ei, uite ca pseudo-elitele noastre au imaginatia mult mai bogata, decat si-ar fi inchipuit orice mare capos, laureat al premiului (Ig)Nobel. Pseudo-elitele noastre nici macar nu au nevoie de toate cartile alea, care vehiculeaza idei destepte, ghiftuite de "neologisme" clasice si, care nu au nici o compatibilitate cu limba de lemn, mostenita de la stimabilul nostru stramos, a carui specialitate era sa injure pe la conferintele ONU.

Mai ramaneau exact patru ore pana la inchiderea biroului de vot. Pai, cum, inchidem si plecam acasa? Gata, la comedia e finita ?!

Nu! La comedia avra  inizio solo! 

Pe la o ora trecuta de 20.00 destinul mi-a suras. Ajunsesem si eu la cabina de vot. In mana aveam doar pasaportul (da, da, ala albastru) si o foaie alba cu o stambila pe ea. Vedeti si voi mai jos, daca nu ma credeti. 

"Buletin de vot" pentru idioti, pardon, pentru (pseudo)cetateni

Stampila e adevarata, pe bune!

Foia asta alba e neagra, intentionat, aici. Mi-am zis ca, daca atasez foia alba, farmecul se duce dracului. Un pic de culoare, parca ne imbogateste viata noastra de (pseudo)cetateni, fara culoare. Noi am devenit transparenti, deci invizibili. Asa ca negreata asta, pe care, tu, iubite cititor, o poti admira aici, ne face mai reali, pe noi, (pseudo)cetatenii pseudo-statului pseudo-urmas al lui Stefan-cel-Mare-Ilici-sovetskii.

Cand am luat foia asta alba-neagra in mâna, nu prea intelegeam ce mi se intampla. A trebuit sa astept o zi si o noapte, adica, sa trec exact peste o unitate de masura a eternitatii, ca sa inteleg. Si am inteles!
Eu si cealalta mie de indivizi, eu si celalalt milion de indivizi, pe care soarta i-a aruncat, ca o nebuna, in universul asta de tari, de continente, de mari, de oceane, eu si ei, poate si tu, iubite cititor, NOI SUNTEM FICTIUNE.

Chermeaza moldoveneasca la MIRTV

Dupa ce Moldova a scapat (sper pentru totdeauna) de o guvernare care, pe langa faptul ca era la culmea incompetentei si a disperarii intelectuale, mai avea si marele pacat sa se numeasca comunista, dar si sa faca uz de metode KGB-iste pentru a guverna (a se citi, fura), "plaiul nostru mioritic" a inceput sa inregistreze progrese la capitolul dialog extern. Nu ca nu ar fi existat dialog dupa anul 2001. Dimpotriva, acesta a fost foarte avansat, numai ca nu cu cine ne intereseaza pe noi. "Big brother"-ul comunist, vorbea de dezvoltarea relatiilor cu Romania, prin Bruxelles. Acesta era discurs pentru debutanti, caci, defapt, se vedea cu ochiul liber ca relatiile noastre cu Bucurestiul treceau prin Moscova.
De cand noul ministru de externe al Moldovei, a inceput campania sa de "briefing" de tara in Occident, Moldova incepe sa aiba un pic mai multa vizibilitate in cabinetele diplomatice ale mai multor state europene. Nu foarte multa, totusi. Sa ramanem rezonabili si pragmatici si s-o mai terminam cu infatilitatile, cum ca maine aderam la UE sau si mai mult, ne unim cu Romania. Nu fac mai multe comentarii la acest capitol. Trec direct la ce ma doare pe mine.
Am aderat mai nou la o deviza, poate ateista, dar care spune ca totul in lume are o explicatie. Pornind de la aceasta ipoteza ajung sa scred ca vizibilitatea semi-invizibila a Moldovei in Europa a atacat sangele Rusiei. Mai nou, acesta urca in capul lor (al rusilor) la fel cum mercurul urca in termometru la 2000C°.
Anumite cercuri pseudo-stiintifice KGB-iste de la Moscova se fac curioase de evolutia relatiilor dintre Romania si Moldova. La fel, ajunge subiectul si in vizorul Mirtv-ului. Deci,concluziunea mea e ca la Kremlin problema fierbe.
Am vazut aceasta emisiune si am inceput sa plang. Nu. Nu pentru ca Moldova e in vizorul KGB-ului. Povestea aceasta o cunosc inca din fasa si nu ma mai socheaza. Glandele mele lacrimogene, insa, devenise sensibile la argumentele pe care le invocau moldovenii prezenti in emisiune vizavi de relatiile Moldovei cu Romania. Sau poate ca ar fi mai corect sa vorbesc despre veleitatea argumentelor acestora, atunci cand incercau sa scrasneasca printre dinti ca Moldova e o parte din cultura si istoria romaneasca si ca relatia dintre aceste doua state este "une donnée naturelle", in limba lui Sartre. Numai ca, vezi, Doamne, nu e suficient sa spui ca e natural, dar trebuie sa mai si argumentezi de ce e natural.
Noua veche problema. Adica, Moldova si Romania, nu insa si fara Rusia. Noua si mai vechea problema. Adica, specialisti care se duc sa ne reprezinte si care ne fac cel putin de ras, daca nu de plans, in fata intregului mapamond. Nu o sa va povestesc in detaliu toata emisiunea. Ma opresc doar la un aspect important legat de prestanta reprezentantilor nostri. Cei care ne reprezentau si care “s-au deplasat special de la Chisinau la Moscova” (ca sa ce? ca sa ne faca de ras, pardon) ca sa participe la emisiune, erau destul de bine informati la capitolul date si cifre istorice. In schimb sufereau de lipsa de oxigen geopolitic, fara de care datele acestea istorice devenisera niste elemente sterile in toata traectoria pe care incercam noi de ani buni sa o descoasem.
Si atunci am inteles. Patetismul din noi ne blocheaza creierul pana la absurd. In lumea noastra onirica e frumos sa traiesti dar mai ales sa auzi ca “in decembrie ne vom uni cu Romania”, “in 2013 vom fi in UE” iar, peste zece ani “vom fi un stat in UE, dezvoltat si prosper”. Vom fi oare asa ca Belgia,de astazi? Offfff! Pai cum sa nu ne ia lumea de trogloditi, la aceste spuse? Pai cum sa nu rada rusu’ de noi, pigmeii, daca nu suntem capabili decat sa aberam fara a consulta (sau a infrunta) realitatea.
Rusia chiar va scapa osul din gura asa cum incearca sa ne faca sa credem, politicienii nostri sau pseudo-analistii nostri? De unde acest loc “onorabil”, acordat subit Moldovei in mass-media rusa? Si, de ce oare nu invatam si noi sa iesim din prapastia patrulatera in care ne-a inchis un sistem educational care are la radacini scoala serala de partid? Sa cucerim si noi un loc onorabil in loc de unul “onorabil” in mass-media si in mintea, macar si a rusului.

Cum? Nu ti-a placut?

Nu. Asta i-am raspuns. Mie imi place, imi spune el. In fiecare dimineata imi rezervez cel putin o jumatate de ora pentru cafea. In fiecare dupa-amiaza, repet si respect traditia de dimineata. S.a.m.d. Am de facut exact 31 de miscari pe zi. Deschid calculatorul si il inchid. Asta cat face, ma intreaba el. Doua, zic, daca e sa ne dezicem de sistemul un ciclu, o miscare. Apoi, continua cu entuziasm, daca imprim o foaie ajungem la trei. Da, zic. Si daca din greseala am imprimat un text, altul decat cel bun, arunc foaia. Ei, vezi ca ajungem la patru miscari. Deci, daca asa stau lucrurile reimprim textul bun, dar nu inainte de al cauta in cele trei dosare de pe calculator. Uite ca am ajuns la sase miscari. Cat mi-a luat? Exact doua ore si jumatate, imi spun dintii sai uniformi si albi ca varul de pe casa bunicii.
Asa e,zic, si simt ca vocea-mi se impiedica in drum spre buze. Am remarcat ca nu a ars scoala cand ai invatat aritmetica, ii spun cu umor si amor si ii zambesc frumos. Asa m-a invatat maica-mea. "Sa zambesti frumos, dragul mamii, si sa nu uiti sa fii politicoasa". Cum sa uit? Mai ales cand am in fata mea acest monument care degaja atata importanta prin parul proaspat gelat si coltul cartii de vizita care se iveste usor din buzunarul drept al camasii semnata "Lacoste".
Nu vreau sa fiu indiscreta, dar ma mananca din zori ca o carie o intrebare. Cat costa aceste 31 de miscari pe zi? Cumulate lunar, ma intreaba el, radicandu-si cu importanta spranceana frumos coafata. Acest individ degaja un fel de violenta, pe care regretatul nostru prieten Bourdieu ar numi-o simbolica si, care imi topeste toata fiinta. Nu stiu daca de suparare pentru ca incep sa inteleg sau de farmec pentru ca nu mai inteleg nimic. Mai sa fie. Pe luna, zic. Ah, asta e durerea voastra a tuturor celor din afara sistemului, zice el amestecandu-si cuvintele cu parfumul de la acelasi creator ca si camasa. Criticati mereu din invidie, din sentiment de neputinta si insucces. Dar ce inseamna succes? Einstein ar fi dat sapte mii patru sute douazaci si noua de definitii ale succesului. Si apoi continua, desi mai bine nu o facea. Net? Mai sa fie, zic.
Patru mii. Asta a fost ultima fraza pe care am auzit-o.
In capul meu a inceput rascoala. Imi imploram neuronii sa se calmeze, dar degeaba. In doua fractiuni de secunda am obtinut rezultatul. 4000/22*31=5.87. A se adauga, nu MDL si nu RON. Nici macar USD. A se adauga EUR. Atata primesti daca imprimi o foaie. Atata primesti cand cauti documentul potrivit pentru imprimare. Atata primesti daca bei o cafea.
Dar oferta nu e valabila oriunde si nu pentru oricine. Sistemul nu il alinta pe primul venit. Daca vrei sa beneficiezi de oferta nu e nevoie sa intinzi sase ani in doctorat, facand tot felul de munci penibile, poate un pic mai putin decat cele enumerate mai sus, ca sa-ti finantezi opera. Reteta de succes? Simpla dar nu simpla. Daca esti idiot de tot, s-ar putea sa ratezi trenul. Daca ai invatat la scoala o lectie din cinci, poate sa-ti ajunga ca sa prinzi trenul. Dar daca mai si stii sa faci glume in limba regatului din vestul european, succesul e garantat. Iar ca sa fii sigur suta la suta ca reusesti, nu uita gelul de par si nu uita sa-ti depilezi mainile. Mai ales e valabil pentru barbati, caci da foarte bine. Sa ai mainile depilate iti tradeaza spiritul rigurozitatii. Si asta se plateste bine. Chiar daca depilatul mainilor, in sens propriu, este un act de superficialitate, in viziunea marilor administratii, el are un cu totul alt rol. Acesta este oglinda sufletului care hiberneaza in tine. Prin ea se reflecta splendoarea geniului adormit de oboseala muncii in serviciul EU-lui (la) propriu.
Deci, nu-ti place? Nu. Esti fraiera, mi-au suerat dintii varuiti ca peretele de nord al casei bunicului.
Poate...
(va urma)

Eeuurroooooovizion !!!!!!!

Un nou curent muzical (Eeuurroooooovizion) incolteste pe Planeta noastra. Deschid youtub-ul si ecranul meu se lumineaza. Apare un tanar Fat-Frumos talentat ca stiuca la prins balene. Inainte de a mi se lumina ecranul aveam o durere in urechea stanga, de ziceai ca stiuca s-a dus sa prinda balene in ea. Dupa ce mi s-a luminat ecranul, stiuca si-a chemat si cumnata la vanatoare, exact in urechea dreapta. Si cum legea nevoilor crescande functioneaza la fel de bine ca si cea a lui Murphy, ambele nu se multumesc doar de ureche, de acest spatiu pe cat de mic pe atat de intim, dar imi traverseaza creierul coborand spre maduva oaselor, adica in intimitatea intimitatilor mele. Toata fiinta mea se zdruncina de atata emotie.
Am inceput sa am halucinatii. Eu nu stiam ca “lume multa si frumoasa” vine la Eeuurroooooovizion. Revelatie!
In afara de idiotismul versurilor, carisma de mitocan a lui Fat Frumos si coreografia de debutant la gradinita de copii N°1 din Ungheni (orasul meu natal, asa ca mai usurel cu criticile) ma arunca cu violenta pe taramul “chef d’ouvre”-lor muzicale.
Inainte de a mi se lumina ecranul, tocmai ieseam de la o sedinta cu anotimpurile lui Vivaldi. Dar, o sa ziceti ca, exagerez. Ambele nu pot face obiectul comparatiilor, din cauza stilurilor. Corect! Nu pot face! Anotimpurile tin de clasici, or Pavlusha Rusu, pardon Turcu, tine de Eeuurroooooovizion. A nu se confunda cu Eurovision. Sunt 754 milioane ani-lumina doar intre Zdob si Zdub si Fatul meu Frumos, dar intre Vivaldi si Frumosul Fat...

(Va urma)

Geometrii economice

In ultima jumatate de an am dus doua vieti paralele, una la Paris iar alta la Bruxelles. Doua vieti deci, doua mese, doua periute de dinti, doua abonamente de metrou, doua bilete de tren, unul dus si altul intors, doua truse cu medicamente, doua biblioteci interconectate, doua… doua… doua… Am fost nevoita sa-mi iau si a doua pereche de pantaloni. Cand aveam o singura viata imi ajungea o pereche.

Slava Domnului ! Occidentul, societate de consum prin excelenta, nu a reusit sa ma corupa integral. Pe aceste doua vieti se ducea toata bursa mea. O mie de euro. La sfarsitul lunii ieseam cap in cap. Exclud din calcul cartile. Acestea nu intra la capitolul cheltuieli. Ele reprezinta active fara uzura, mai ales morala, chiar daca eu le consum.

Din cand in cand ma duc la inchisoare. Asa numesc eu magazinele. De fiecare data cand intru in ele sunt prizoniera. Creierul meu devine alb, iar simtomele se manifesta la stomac, care se intoarce pe dos.
Dupa o zi epuizanta de birou, ma intorc acasa cu o cunostinta de a mea. Si ea vine de pe acelasi Planeta ca si mine. Insa, diferenta dintre mine si ea e una monumentala. Pe mine ma doare stomacul, pe ea nu. Ea e corupta, eu nu. Eu sunt corupta, ea nu. Ea cu « investitiile » ei, eu cu ale mele. Hai, sa intram in magazinul asta, imi zice amica cu foc in ochi. E unul de marca.
Am pasit. Din realitatea mea in realitatea ei. Ochii mei se aruca violent din radacini si cad cu toata masa lor pe un pret cosmic, mult mau greu decat toata masa mea corporala impreuna cu cea a amicei cu foc in ochi, daca e sa tinem cont de paritatea kilograme euro egala cu unu. Ma aplec sa-mi adun ochii si violenta e tot mai mare. Caci nu visez. O suta patruzeci si sapte. Euro. Si treizeci si patru de centi. Un tricou. Oare daca e sa ma targuiesc cu blonda de la casa, lasa balta centii ? Sa mi-l iau, ma intreaba amica cu foc in ochi. Stai sa ma gandesc, ii raspund. Zece centi a primit chinezul de zece ani care l-a croit, cusut, ambalat si incarcat pe vapor. Costul panzei… E de firma, imi aminteste amica cu foc in ochi. Schimb retorica, fara sa-mi dau seama ca pentru ea devenea si mai incendiara. Stai sa ma gandesc, zic iar. Daca o carte din colectia Poche costa in mediu … Ha, ha, ha! Tu shi chiar crezi cî eu a sî ni cumpar asa sheva, cu dispret imi scuipa amica. Focul din ochi si culoarea ca drapelul unui partid de pe unghiile ei au inceput sa-mi piste pielea. Sandwich-ul de la patiseria din coltul strazii isi facu rapid drum spre esofag. In sens invers. Stomacul. Am simtit o durere intensa si la minte.
M-am intors colorata acasa. Eu corupta. Ea corupta. Eu de morala. Ea de marca. Eu perdanta. Ea glorioasa. Blonda de la casa nu a cedat nici un cent.
…
Suna telefonul. La capatul undei mobile, amica cu foc in ochi. Vino la mine, imi spune vocea. Nu vreau. Asta imi striga constientul, subconstientul, stomacul si Freud. In loc de nu vreau intreb, ce s-a intamplat. Nimic, imi raspunde vocea. Am facut ceva gustos. Stomacul. Ma duc caci nu indraznesc sa refuz. M-au corupt normele. Nu toate. Slava Domnului!
Intru in casa si narile me se umfla de friptura. Stomacul. Amica cu foc in ochi e trista. Ce s-a intamplat intreb ca altadata la capatul undei. Am pierdut o suta de euro. Cum? Am luat metroul azi si stateau boii aia pe peron. Niste magari cu M mare. Nu fac altceva decat sa te pandeasca, imi spune vocea. Pai, intreb, erai fara bilet. Da. Culoarea de pe unghiile ei pentru prima data ma evita si isi alege ca destinatie pielea ei.

De ce sa comentez? Eu cu geometria mea economica, ea cu a ei. Eu cu abonament de patruzeci si cinci de euro, ea cu tricou de o suta patruzeci si sapte de euro. Si treizeci si patru de centi. Eu cu o suta de euro in plus, ea cu o suta de euro in minus. Eu cu morala, ea cu marca si iepurasul. Eu cu lumea mea, ea cu o suta de euro in minus din cauza „boilor” si „magarilor” care si-au facut treaba. Eu cu stomacul fragil, ea cu o suta de euro in minus.